vineri, 9 februarie 2018

strigate

     Strig cat pot de tare caci durerea mi-a invadat gatul, plamanii...tot trupul mi-e infestat de cuvintele tale taioase. Strig spre cerurile albe, spre negrul pamant, spre albastrele orizonturi, dar nimeni nu-mi aude racnetele de ajutor. 
     Simt cum ochii imi ies din orbite si se preling pe obraji, cum urechile se sparg de atat dor amar, cum ziua de maine pare atat de departe. As da orice sa-mi opresti chinul si sa ma asezi iar in dreapta ta pentru o eternitate, sa-mi cuprinzi mana cu incredere si sa imi oferi iar liniste. 
     Ah, da, liniste e tot ce imi mai doresc inainte sa imi inchid ochii. Fa sa dispara strigatele, ochii umflati si obrajii umezi, fa cumva si adu-mi inapoi ce era al meu inainte de Rau, fa sa triumfe Binele din pantecul meu!
     Dar tu esti prea departe de sufletul meu, iar urechile iti sunt astupate de voci malitioase ce nu te lasa sa imi asculti din nou durerile. Degeaba strigatele imi sunt auzite de alte suflete daca al tau nu mai este pentru mine. 
    Vor disparea odata cu timpul, vor achita durerea, iar eu imi voi reface gandurile, poate, doar asa, vei fi iar in stanga mea cum erai odata. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu