luni, 4 februarie 2013

Ploi


Ma stinge ploaia. Deja norii grei imi acopera bucuriile, zambetele.
Ma ating cu atata putere picaturile incat imi sfarma carnea,
imi plange corpul dupa cerul senin al noptilor de primavara tarzie...

Ma stinge ploaia. Incet, ma topesc si mi se prelinge dorul de pe gene,
ajunge pe sanii-mi goi de atata amar si jale...
plange sufletul in mine si-si cauta neincetat si fara speranta zborul.

M-a stins ploaia. Doar urmele trupului meu cazut se mai vad pe pamantul batatorit.
cativa pasi si totul se termina brusc. Nu m-am mai agatat de niciun fir de nisip,
de niciun fir de roua din zori. E totul negru si e frig,
iar eu...eu nu mai exist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu