duminică, 28 octombrie 2012

deocamdata, zambesti.

Frigul de afara te face sa simti mirosul mucegait al timpului.
Frica de sfarsit iti tropaie prin vene ca si cum ziua de maine ar muri...
Nu mai esti demult rabdator si incerci sa evadezi cu fiecare gura de aer,
sa atingi nemurirea cu degetele, sa ii simti fericirea pe trup...
Sa te pierzi prin labiriturile vietii neobisnuite si nimeni sa nu-ti inteleaga existenta...
Doar asa invingi teama, muritorule!

Acum doar fuga pe mal iti mai calmeaza respiratia,
iti linisteste bataile inimii plapande. Doar sarea marii care-ti spala talpile,
doar ea stie de cate ori te-a ajutat in miez de noapte,
de cate ori te-a ridicat din balanta minutelor, orelor...

Ai invins clipele, nemuritorule, si acum stapanesti Universul...
Acum lacrimile ti-au secat si doar stelele iti sunt camin etern.
Dumnezeu stie de ce ti-a daruit tocmai tie eternitatea,
facandu-te de neatins.

Ai cunoscut moartea prin viata ta vesnica,
Si, inconstient, deocamdata,
zambesti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu