luni, 24 septembrie 2012

moartea ca o renastere

Ai zis ca nu mai zbori, fluturasule... ai zis ca nu mai pleci, ca o sa crestem mari si o sa ne construim panze de sperante si dorinte pe albastrul marii. Ai zis ca valurile nu vor sterge niciodata urmele de pe mal, ai zis ca pescarusii nu isi alunga caldura verii.
Am urlat in miez de noapte franturi de sunete pana sa iti cunosc coloritul sufletului. Ti-ai deschis aripile de argint si mi-ai soptit iubirea...Cu tine am cunoscut fericirea, am avut-o in palma si am admirat-o in orice clipa a existentei.

Deodata, ai vrut sa atingi apogeul si sa simti fericirea cu trupul... Simturile ti se ascutisera atat de mult incat ai uitat drumul inapoi, la mine...
Ma intreb si acum daca ai stiut dinainte ca vei muri caci se spune ca simtim dinainte moartea, ca o renastere pentru suflet.

Tu ai fost si inceput si sfarsit, de aceea vreau sa scriu, sa te scriu...
pentru vesnicie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu