duminică, 26 august 2012

Omenie, iubire si regret

Cimitirul parea ca rade, azi, cand Soarele ii mangaia cararile inlacrimate...
Doar un batran singuratic isi plangea dragostea, demult moarta,
Demult plecata dintre cei vii. Sigur s-a ascuns in Ceruri ca sa o caute
barbatul vietii ei.
Doar eu stiu ca nu mai e mult timp pana cand isi vor uni iar
sensurile. Vietii?sau ale mortii?

Nu conteaza. Vie sau moarta, dragostea invinge timpul.
Tind sa cred in nemurirea ei, in puterea de a omori sfarsitul...

Mi-am surprins apoi ochii plini de lacrimi, de emotii.
Si, totusi, mi-am incarcat sufletul cu o dorinta aprinsa de a trai,
De a-mi cauta si eu iubirea.
Aceste momente cruciale ne determina sa apreciem mai mult VIATA.

Da,
Cimitirul parea ca rade, chiar daca oamenii plangeau...
Era vesel ca inca mai exista omenie, iubire si regret.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu