sâmbătă, 26 mai 2012

Franturi de negru


Franturi de negru imi apar in vis, de parca am ingropat ziua in noapte.
Traiesc in vid, si totusi respir esente de viata eterna,
Vreau sa evadez dincolo de existenta ta!

Inchid cosciugul de amintiri prafuite, iar sunetul mortii ma sperie incet.
Tresar deodata, si totusi, apari din neant, din viitor.
Sufli in negru, imi iubesti aripile de plumb demult uitate.
Apoi privesti dincolo de ochi, de rasuflarea mea greoaie.
Asculti linistea si zgomotul din negura,
Insa nu dizolvi dureri.
...
gandul ti-adoarme tresarind neincetat
De parca isi doreste sa evadeze, sa-si lipeasca amintirea-n iubire.
Of, destin obscur cu suflet dezbracat de remuscari,
Unde-mi sunt cuvintele prin care Luna saruta Soarele?
Aminteste-mi calea prin labirintul neintelesurilor,
Lumineaza-mi inima si omoara-mi timpul!

Galbenul auriu al Lunii iti paleste uimirea de pe chip.
Trec un ceas, trec doua,
Insa doar tu vezi vazduhul brazdat de zori de zi,
Din zbor.

Diminetile tarzii te fac sa dispari in cerurile rasaritului,
Abandonand pasiuni, extaz, nebunii.


"Doamne, vezi daca sunt pe o cale rea si du-ma pe calea vesniciei..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu